25, QA Engineer

“there’s a bluebird in my heart that

wants to get out

but I’m too clever, I only let him out

at night sometimes

when everybody’s asleep.

I say, I know that you’re there,

so don’t be

sad.”

Sunt în metrou, în drum spre casă. Încerc să scriu câteva chestii după întâlnirea cu Cătă…înainte să le uit. Dar înainte de toate, citesc “Bluebird”. Îmi place.
Nu mă așteptam că sâmbătă dimineață să fie atâta lume la Camera din Față. Cu toate astea, nu este agitație, lumea vorbește încet. Este cosy, pe fundal se aude “Ani de liceu”. Îmi place.
Tipul de la bar mă întreba cum să fie latte-ul: mai micuț sau dolofan. Îi gesticulez ceva care seamănă foarte mult cu un butoi. Da, vreau un butoi de latte.
Cătălina are tatuată pe mâna o pasăre alături de un fir de levănțică. Merg atât de bine împreună încât am crezut că sunt făcute în același timp, că este un singur tatuaj. Dar nu. Levănțica stă la loc de cinste pentru că este singură floare care îi place. Iar pasărea este Blubird-ul lui Bukowski.
Între timp mi-a venit și latte-ul care este pus în cel mai mare pahar pe care l-am văzut vreodată. Și nu a fost mult și prost, ci mult și bun.
Deschid subtil subiectul despre celălalt tatuaj, un ochi cu un scris mărunt deasupra. Nu mai arată atât de bine ca la început, liniile s-au îngroșat, îmi spune ea și îmi arată o poză în care scrisul ăla arată chiar bine iar ochiul avea niște detalii foarte interesante. Dar și-l asumă așa cum e acum și nu vrea să îi facă cover. Dacă era făcut doar pentru estetic, fără însemnătate, cu siguranță nu mai era demult acolo.
Și mai este și The Pug, micul sforaicios, mâncător de banane care tronează fericit pe cealaltă mâna.
Și idei de tatuaje mai are multe, printre care și matching tattoos cu mama ei; poate chiar în primăvara asta.

”Tatuajele sunt o dezvăluire a gândurilor pe care nu aș vrea să le rostesc. Și probabil felul acesta de a privi tatuajele, se aplică multora. Tocmai de aceea, mi-ar plăcea ca lumea să fie mai îngăduitoare cu privire la persoanele cu tatuaje, căci sunt alegerile noastre, indiferent dacă reprezintă ceva sau nu. Și la finalul zilei, cel mai important este să ne acceptăm noi înșine și să ne bucurăm de ele. ”