34, Casiera

Stau și citesc ce mi-a scris Gina despre tatuajul ei și parcă îmi vine să nu mai zic nimic. Am postul asta în pending de peste o săptămână…dar nu prea îmi găsesc cuvintele. Și nu e pentru că nu aș avea ce să spun ci pentru că am impresia că orice aș scrie nu o să fie deajuns.

Povestea Ginei începe ca orice poveste normală a unei familii: el și ea se îndrăgostesc, se căsătoresc, fac un copil. Și ar fi trebuit să se continue cu zile fericite, îmbătrânit împreună și crescut nepoți. Până când, într-o zi toat ă povestea asta se năruie.Diagnostic: cancer. Nu o să povestesc despre șocul cu care a primit verdictul, nici despre zilele petrecute prin spitale și nici despre cum este că omul pe care îl adori să moară sub privirile tale, în timp ce îl ții de mâna. În schimb, am să povestesc despre puterea unei femei de a ține o casă singură, de a crește un copil, despre dârzenia cu care își trăiește viață fără a se plânge de neajunsuri. Gina este o mama singură care pe lângă singurătatea apăsătoare, trebuie să facă față și unor cheltuieli care o înrobesc. Este greu să creşti un copil ca părinte singur. Dar este  de 100 de ori mai greu să îl crești cu un salariu mult sub cel mediu pe economie. Ca alte mii de mame singure, sărace, blamate, bârfite, expulzate dintr-o societate imperfectă pentru că nu aparțin, fără voia lor, unei familii perfecte. Se lupta în fiecare zi să fie și mama și tată, să aibă imaginația de a umple cu jocuri și căldură golul pe care cea mică îl resimte de câte ori își vede prietenii de mâna cu ambii părinți, să contracareze comentariile rautaciose ale unor copii (“eu am tată și tu nu ai”). Și totuși, nu vezi tristețea în ochii ei. Acolo se oglindește doar dragostea pură de mama și grija pentru persoana cea mai de preț din viată ei: Iris.

Când ne-am văzut pentru poză, nu mi-a povestit nimic despre situația grea pe care o are. A vorbit despre copil, despre părerea oamenilor cu privire la tatuaje, puțin despre ea și zilele interminabile de luptă cu boala soțului. S-a destăinuit târziu, pe seară, la telefon când deja aflase că știam.

Iar tatuajul ei e despre tot ce este mai important în viața asta…!

“Despre tatuaj…..îl ador. Acum aproape trei ani,i-am spus soțului meu “vreau un tatuaj”,el având două ( tati a fost rocker tatuat ,cu părul lung  și barbă ).Cu o săptămână înainte să se stingă, mi-a desenat, pe o foaie de caiet, un model. “Vrei tatuaj? Fă-l pe acesta….” Am reușit, aproape 3 ani mai târziu,să îl pun pe piele și pe suflet. Este un tatuaj despre iubire, despre mine și Iris,dar și un tatuaj in memoriam. O semnificație mai complexă. Au rămas fetița mea și tatuajul . Mulți mi-au spus că mă voi plictisi de el…dar… mulți nu înțeleg… Se pun  etichete prea repede și gratis.Au fost păreri și pro , dar și contra . Nu m-au clintit. Repet: îl ador.”